Biletul Zilei format din 2 meciuri la cota 2.12
Prieteni, azi se încheie faza grupelor de la Campionatul Mondial de handbal din Germania și Danemarca. Mizăm pe rezultate firești astăzi în două partide din grupa C.
Primul meci al zilei le pune față în față pe Chile și Arabia Saudită, iar sud-americanii au nevoie de victorie. De ce? Pentru că în cazul în care vor învinge, iar Austria învinge pe Tunisia la minim trei goluri, dar nu la mai mult de nouă, Chile merge în Main Round. Arabia Saudită n-a fost o echipă greu de bătut până acum, iar motivația băieților lui Garralda va fi maximă.
Danemarca-Norvegia e primul test real pentru ambele formații. Într-o grupă cu Chile, Tunisia, Arabia Saudită și Austria nu ai voie să te împiedici, iar reprezentantele Nordului nu au făcut-o. Sunt două echipe ce se cunosc bine, doar că avantajul terenului propriu poate conta azi decisiv.
Am jucat acest pariu la BETFAIR!
Deschide un cont ACUM și ai BONUS până la 550 de Lei!
Înregistrează-te la Betfair AICI1.35
1.57