Biletul Zilei format din 2 meciuri la cota 2.35

Fortuna

Prieteni, biletul zilei de astăzi conține evenimente din CS GO, un sport virtual care se află în prim-plan în aceste zile. Avem o cotă de 2,35, iar noi mizăm pe favorite.


cota2.ro

Primul meci propus nu este neapărat unul de top, însă rezultatele directe dintre cele două formații ne-au atras atenția. Unique și Salamander se întâlnesc Lower Bracket-ul ESEA MDL Season 33 - Europe Relegation, iar miza la final nu este un premiu în bani, ci accederea în MDL Season 34. E clar, cele două echipe nu au foarte multe șanse de a ajunge în finală, dar dacă ar fi să alegem una care să meargă cât mai sus aceasta ar fi Salamander. Ungurii au câștigat cele două meciuri directe disputate după sistemul "best of 3", așa cum este și acesta. Rămâne de văzut ce hărți vor fi alese, probabil Salamander vor opta pentru Nuke sau Train, acolo unde se simt cel mai bine, Într-un astfel de scenariu, Salamander are prima șansă la victorie.


Dacă doriți să pariați și în această perioadă conform unui staking plan bine pus la punct, atunci vă așteptăm pe grupul Business Tips (Click AICI pentru acces GRATIS pentru 90 de zile)


Finala Upper Bracket de la Flashpoint 1 le pune față în față pe MAD Lions și MIBR, reprezentante ale Europei și Americii de Sud. MAD Lions e formată din danezi care până acum la Flashpoint 1 au avut un parcurs foarte, foarte bun, deși au început cu o înfrângere, 1-2 cu HAVU. Europenii au ajuns la opt victorii consecutive în turneu și doar în primul dintre ele au cedat o hartă, în fața compatrioților de la Copenhagen Flames. MIBR în schimb alternează evoluțiile, chiar dacă au ajuns și ei în finala Upper doar cu o înfrângere, tot la debut. Brazilienii însă au arătat fluctuații, au pierdut inexplicabil o hartă cu Orgless deși se aflau în control total, dar au învins mai apoi pe HAVU 2-1, deși nu erau cotați ca favoriți. Totuși, pe lângă forma foarte bună pe care o arată MAD Lions, mai avem un motiv de a miza pe victoria lor: antrenorul. Danezii sunt conduși de peacemaker, brazilian la origini, care ar trebui să îi cunoască bine pe MIBR.

Am jucat acest pariu la FORTUNA!

Deschide un cont ACUM și ai BONUS 500 de Lei!

Obține BONUSUL INSTANT
Unique vs Salamander
Pronostic:
2
Cota
1.45
MAD Lions vs MIBR
Pronostic:
1
Cota
1.62
Cota finala: 2.35
Profit: -7.00
Stake: 7
Status: Pierdut

cota2.ro
cota2.ro