Biletul Zilei format din 3 meciuri la cota 2.08
FC Buzău și Dunărea Călărași luptă astăzi, de la ora 15:00, pentru un loc în sferturile de finală din Cupa României.
FC Buzău a depășit problemele juridice și are drept de promovare în actualul sezon. Locul în play-off în Liga 2 pare asigurat. După 11 runde, buzoienii ocupă locul 5, cu un avans de 4 lungimi față de prima echipă aflată sub linie. Cristi Pustai este artizanul reușitelor, antrenor venit chiar de la Dunărea Călărași. Lotul este unul bun, cotat la 2.81 milioane de euro. Din el se remarcă Adrian Chică-Roșă, golgeterul la zi din liga secundă, cu 10 reușite, dar și fotbaliști cu mare experiență pe prima scenă, precum Alexandru Munteanu, Sebastian Ghinga sau Pablo Gaitan.
Dunărea Călărași este un club aflat în pragul colapsului. A intrat în insolvență, a pierdut toți jucătorii importanți, cei mai mulți mergând chiar la Buzău, printre ei numărându-se Kanda, Cârstocea, Witorski sau Ariel Lopez. În campionat, situația e dezastruoasă. Dunărea e pe 18, fără victorie, cu doar 3 puncte obținute. Lotul este probabil cel mai modest din al doilea eșalon. Conducerea a mizat pe o strategie inedită, transferând jucători doar din județ, dar această nu dă roade.
• FC Buzău a câștigat categoric meciul direct disputat la Călărași în acest sezon de Liga 2, pe 21 august. A fost 3-0
• FC Buzău are cel mai bun atac din Liga 2, 36 de goluri înscrise în 11 meciuri
• Buzoienii dețin cele mai clare două victorii ale sezonului, 14-0 cu Unirea Constanța și 7-0 cu Brăila
• Dunărea are a treia cea mai slabă apărare, 24 de goluri încasate
• 12 meciuri consecutive fără înfrângere are FC Buzău, în toate competițiile.
Pe Superbet, cota pentru victoria celor de la FC Buzău este @1.25.
Încasează AICI 50 de Ron GRATIS FĂRĂ DEPUNERE la pariuri sportive
Dinamo primește vizita lui Veszprem în runda cu numărul 6 a grupei B din Liga Campionilor la handbal masculin.
Dinamo a început grupa cu o victorie surprinzătoare, acasă, contra lui Vive Kielce, apoi a clacat. A fost aproape să obțină puncte cu Motor și cu Porto, dar nu a gestionat bine finalurile de meci. Campionii României sunt penultimii în grupă. Antrenorul Xavi Pascual a evidențiat și un alt mare dezavantaj pentru disputa de astăzi. „Dulăii” nu vor avea parte de aportul fanilor, cei mai fanatici din Liga Campionilor. Sala Dinamo va fi goală, din cauza situației epidemiologice din România.
Veszprem este an de an una dintre favoritele la câștigarea Ligii Campionilor. A jucat ultima finală în sezonul 2018/2019. Lotul actual este o adevărată multinațională. Începând din poartă, acolo unde îi găsim pe Corrales și Cupara, până în extremele dominate de Strlek și Marguk, sau „tunari” de pe semicerc Lauge Schmit sau Jorge Maqueda. Maghiarii au câștigat 4 din primele 5 meciuri jucate în grupă, victorii inclusiv la coloșii Barcelona și PSG.
• 137 de goluri a încasat Veszprem în primele 5 meciuri. Dinamo a primit 161
• Veszprem are și un atac mai bun, 150 de goluri, față de 147 ale dinamoviștilor
• 29 de goluri a înscris Petar Nenadic, starul lui Veszprem, în primele meciuri din grupă. Ocupă locul 4 în clasamentul golgeterilor din Liga Campionilor
• 2 meciuri directe s-au jucat între Veszprem și Dinamo în istorie. Au avut loc în 2005, iar magharii le-au câștigat clar pe ambele, 38-27 și 37-27.
Pe Superbet, cota pentru victoria lui Veszprem este @1.25.
Încasează AICI 50 de Ron GRATIS FĂRĂ DEPUNERE la pariuri sportive
Napoli și Bologna se întâlnesc astăzi, de la ora 21:45, în ultimul meci al rundei cu numărul 10 din Serie A.
Napoli pare marea favorită la cucerirea titlului în Serie A. Pentru moment pare să ducă o luptă doar cu AC Milan, dar valoarea lotului condus de Luciano Spalletti este superioară. Gazdele de astăzi ocupă momentan locul secund, neînvinse, cu 25 de puncte. O eventuală victorie astăzi i-ar duce în fruntea clasamentului. Managerul italian nu îi poate folosi pe Malcuit și Ounas, iar Manolas este incert, din cauza unor probleme musculare. Napoli are un fotbalist aflat într-o formă incredibilă. Nigerianul Victor Osimhen a marcat 10 goluri în ultimele 11 apariții la club și națională.
Bologna este o formație de mijlocul clasamentului. Lotul actual nu îi permite lui Mihajlovic să viseze la mai mult, dar nici nu îi dă emoții în privința retrogradării. După 9 runde, oaspeții de astăzi au 12 puncte și ocupă locul 10. Marea problemă din prima parte a sezonului este defensivă, una penetrată de 19 ori. Meciul pierdut runda trecută contra lui Milan, scor 2-4, a lăsat urme. Soumaoro și Roberto Soriano au văzut cartonașele roșii și sunt suspendați. O altă absență importantă din apărare este cea a lui Bonifazi.
• Napoli a câștigat ambele meciuri directe cu Bologna din sezonul trecut, 3-1 și 1-0
• 18 meciuri consecutive fără înfrângere are Napoli pe teren propriu în competițiile interne
• Bologna nu a câștigat niciuna din ultimele 8 deplasări din Serie A
• 4-11 e golaverajul celor de la Bologna în deplasările stagionale
• Napoli are de departe cea mai bună defensivă din Italia, doar 3 goluri primite în 9 meciuri
• 58.4% este posesia medie a lui Napoli în acest sezon de Serie A. Formația lui Spalletti este prima și la acest capitol
• 5.33 șuturi pe poartă/meci a tras Napoli în acest sezon. Doar Inter stă mai bine la acest aspect.
Pe Superbet, cota pentru victoria lui Napoli este @1.33.
Voi juca toate cele 3 meciuri pe un bilet combinat, pentru că se califică la criteriile mele de selecție pentru proiectul Bani Pe Jos!
Am jucat acest pariu la SUPERBET!
Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de Lei BONUS!
Obține BONUSUL AICI1.25
1.25
1.33