Biletul Zilei format din 3 meciuri la cota 2.25
Germania și Ucraina se înfruntă într-unul dintre cele mai tari amicale de dinaintea startului Campionatului European. Partida de la Nuremberg este programată luni, 3 iunie, de la ora 21:45.
Va fi un meci de văzut inclusiv de către români pentru că se vor duela gazda turneului final și prima adversară a României de la Euro 2024.
Germania fierbe înainte de turneul final. Înainte ca „panzerele” să ia startul la Campionatul European pe care îl găzduiesc, trupa lui Julian Nagelsmann își va măsura forțele cu Ucraina și cu Grecia, ambele meciuri fiind pe teren propriu. Germania e una dintre favoritele la câștigarea competiției, astfel că are nevoie de ascendent moral înaintea meciului de deschidere, cu Scoția, programat pe 14 iunie.
Cu toate acestea, Germania, care s-a calificat direct la Euro 2024 pentru că este țară gazdă, nu a traversat cea mai bună perioadă a ei de la World Cup 2022 încoace. La competiția din Qatar, Germania nu a reușit să treacă de Grupe și, în cele 13 amicale pe care le-a disputat de atunci s-a impus de numai cinci ori. În rest, a făcut două egaluri și a pierdut de șase ori.
În ceea ce privește următoarea adversară a Germaniei, Ucraina, „panzerele” nu au pierdut niciodată un meci direct contra vecinilor noștri. Au fost cinci victorii și patru rezultate de egalitate. Ultimul meci amical între cele două naționale a fost un festival de goluri, terminat la egalitate, scor 3-3.
- au fost peste 6,5 cornere în ambele amicale jucate de Germania în acest an, cu Franța și Olanda
Și de această dată, Ucraina se anunță o nucă tare pentru Germania. S-a calificat la Euro după ce a trecut de play-off, în urma victoriei din finală cu Islanda, și vine cu o serie de invicibilitate de patru victorii și o remiză. La Euro 2024, acolo unde mai este în grupă cu România, Slovacia și Belgia, Ucraina are ca obiectiv să își egaleze cea mai bună performanța a sa, calificarea în sferturi.
Meciul de la Nuremberg se anunță extrem de disputat, de aceea e de anticipat că vor fi multe faze de poarte. Curios este faptul că, naționala lui Rebrov a pierdut unul din ultimele nouă meciuri oficiale, în amicale a stat muit mai rău. A câștigat doar un amical din ultimele opt, cu Albania, în iunie 2018. În rest, a făcut cinci egaluri și a suferit două înfrângeri.
- 6 cornere cel puțin s-au acordat în ultimele două meciuri ale Ucrainei
Fortuna oferă la pronosticul „Peste 6,5 cornere” pentru Germania - Ucraina o cotă de @1.32
Albania primește vizita lui Liechtenstein într-un meci de verificare, luni, 3 iunie, de la ora 21:00. Gazdele sunt calificate la Euro 2024, în timp ce oaspeții vor fi și adversarii României, într-un amical programat vineri,
Pentru albanezi, acest amical este prilejul perfect să își crească moralul înainte de turneul final. A pierdut ultimele două amicale, scor 0-3 cu Chile și 0-1 cu Suedia. Dupa acest duel, albanezii vor mai avea un meci test, tot pe teren propriu, cu Azerbaidjan.
Șansele ca Albania să se impună fără probleme în această seară sunt foarte mari. Liechtenstein e una dintre cele mai slabe naționale din Europa. A pierdut 24 din ultimele 25 de meciuri pe care le-a jucat. Vine însă după un rezultat pozitiv, scor 1-1, în Letonia.
La turneul final din Germania, Albania a picat într-una dintre cele mai grele grupe, Grupa B, alături de Italia, Croația și Spania.
Fortuna oferă la pronosticul „1 solist & peste 1,5 goluri” pentru Albania - Liechtenstein o cotă de @1.22
De la febra de dinaintea Campionatului European, mergem la frigul din Islanda, acolo unde prima ligă a ajuns la etapa cu numărul 9. De la ora 22:15, KR Reykjavik primește vizita lui Valur.
Gazdele sunt pe locul 8, cu 11 puncte, la două lungimi de play-off. Rezultatele de până acum nu sunt foarte încurajatoare. A înregistrat 3 victorii, 2 remize și 3 înfrângeri. Golaverajul este sensibil pe plus, 15-14.
De cealaltă parte, Valur stă mult mai bine și e una dintre echipele în formă din Islanda. Este pe locul 3, cu 18 puncte, la șapte lungimi de liderul Vikingur Reyjkavik. Are un golaveraj de 18-9 și o serie de 5 victorii, 3 rezultate de egalitate și 1 eșec.
- 4 goluri cel puțin s-au înscris în ultimele patru meciuri directe între KR și Valur
- Pronosticul "Ambele echipe marcheaza & pste 2,5 goluri" a ieșit în patru din ultimele cinci meciuri ale lui KR Reyjkavik
- Pronosticul "Ambele echipe marcheaza & pste 2,5 goluri" a ieșit în ultimele cinci meciuri disputate în campionat de Valur
Fortuna oferă la pronosticul „Ambele echipe marcheaza & peste 2,5 goluri” pentru KR Reykjavik - Velur o cotă de @1.40
Am jucat acest pariu la FORTUNA!
Deschide un cont ACUM și ai BONUS FĂRĂ DEPUNERE 50 de Lei!
Obține BONUSUL INSTANT1.32
1.40
1.22