Ponturi Pariuri Fotbal Paksi vs CFR Cluj

Paksi și CFR Cluj sunt adversare în primul tur preliminar din UEFA Europa League. Prima manșă se va juca în Ungaria și va avea loc joi, 10 iulie, de la ora 20:00.
Vicecampioana României ar trebui să își respecte statutul de favorită și să ia o opțiune serioasă la calificare încă din partida tur. Maghiarii au experiențe nefericite cu românii în ultimul an. În 2024, au fost eliminați din aceeași competiție de divizionara secundă Corvinul Hunedoara (2-4), iar în vara lui 2025 au fost învinși într-un meci amical de nou-promovata Csikszereda (0-2). Spre deosebire de CFR Cluj, Paksi nici măcar nu a terminat perioada de pregătire, în timp ce ardelenii au jucat deja un meci oficial. Este vorba de Supercupa României, pe care CFR a pierdut-o în fața campioanei FCSB, scor 1-2. Echipa lui Dan Petrescu a luat golul al doilea în primul minut de prelungiri. În mod normal, „feroviarii” ar trebui să treacă la pas de unguri și să câștige încă din deplasare și să se pregătească pentru turul 2 preliminar al Europa League. Acolo, pe CFR Cluj o așteaptă Lugano.
Paksi a ajuns în această competiție deoarece, la fel ca CFR, a câștigat Cupa. În campionatul Ungariei, gazdele au terminat pe locul 3, cu 57 de puncte și golaveraj 65-47.
De cealaltă parte, CFR Cluj a terminat SuperLiga pe locul 2, având cel mai bun atac din campionatul României. Totuși, în play-off a terminat la nouă puncte în spatele campioanei FCSB. A ajuns în UEL datorită succesului din finala Cupei României, scor 3-2, cu Hermannstadt.
Valoarea dintre cele două formații este uriașă. Transfermarkt.com o cotează pe Paksi la 8,43 milioane de euro, în timp ce ardelenii sunt evaluați de 29,15 milioane de euro.
Cel mai bine cotat jucător al gazdelor este „închizătorul” Gabor Vas (21 de ani), evaluat la 800 de mii de euro. În schimb, CFR Cluj se laudă cu fotbaliști care însumează aproape tot lotul maghiarilor, cum ar fi Louis Munteanu (5 milioane), Korenica (2 milioane) și Matei Ilie (2 milioane).
Mr. Bit oferă la pronosticul „2 solist” pentru Paksi - CFR Cluj o cotă de @2,05
Am jucat acest pariul la Mr Bit!
Deschide un cont ACUM și primești un FREEBET de până la 600 de RON!
ÎNCASEAZĂ PARIUL GRATUIT2.05